Boală frecventă şi foarte contagioasă, herpesul poate recidiva mai mai ales pe fondul unui sistem imunitar slăbit, dar şi în condiţii de stres. Cu tratamentul potrivit, boala poate fi ţinută sub control.
Se estimează că peste jumătate din populaţia mondială este purtătoare a virusului herpetic, iar explicaţia pentru incidenţa crescută a bolii este uşurinţa cu care se transmite acesta. Există două forme ale acestui virus: herpes simplex de tip I (care dă leziuni la nivelul buzelor) şi herpes simplex de tip II (responsabil de leziunile genitale). Ambele forme de virus se transmit repede prin contactul cu leziunile herpetice şi cu obiectele care au fost infectate de lichidul provenit din ele. Virusul herpetic rămâne toată viaţa în organismul persoanei infectate, în stare latentă, şi se reactivează în prezenţa unor factori favorizanţi, precum imunitatea scăzută, alimentaţie deficitară, stres, frig, expunerea la soare, perioada menstruală, oboseală, operaţii, intervenţii stomatologice.
Există şi purtători sănătoşi, care, deşi au virusul herpetic, nu au leziunile date de acesta. Persoanele cu herpes recidivant ştiu că înaintea manifestării leziunilor, apar simptome precum senzaţia de arsură şi de durere, prurit şi înţepături locale. De asemenea, leziunea poate fi precedată şi de un episod de febră. Dată fiind contagiozitatea crescută a virusului, purtătorii lui trebuie să fie atenţi să nu îl transmită categoriilor cu risc, precum copiii, bătrânii sau persoanele aflate în convalescenţă.
Uneori, mai ales la primul contact cu virusul herpetic, care poate fi în copilărie, pot apărea simptome mai severe, precum alterarea stării generale de sănătate, febră, erupţii cutanate generalizate şi chiar afectarea neuro-meningeală. Tot la prima infectare cu herpes simplex de tip I, poate apărea o gingivostomatită herpetică, infecţie localizată la nivelul buzelor şi mucoasei bucale. Aceasta se manifestă prin umflarea şi sângerarea gingiilor. În cazul gingivostomatitei herpetice apărute la copiii mici, poate fi nevoie de spitalizare dacă infecţia împiedică alimentaţia.
În alte situaţii, prima infecţie cu virusurile herpetice este asimptomatică, iar organismul îşi va fabrica anticorpi specifici antiherpetici.
Formele bolii
Herpesul labial se manifestă prin leziuni sub forma unui mănunchi de vezicule gălbui, care apar pe marginea unei buze sau pe nări. Aceste leziuni sunt de obicei însoţite de senzaţia de arsură, de mâncărime, dar şi de durere. După câteva zile, veziculele se sparg singure, se acoperă cu o crustă galbenă, iar ulceraţiile persistă cel mult zece zile. Există unele alimente care conţin arginină (ciocolată, alune, nuci, mazăre), care stimulează virusul herpetic, de aceea trebuie evitate. În schimb, alimentele care conţin lizină (cartofi, carne de pui) şi vitamina C reduc recidivele, de aceea sunt recomandate.
Herpesul genital. Infecţia cu herpes simplex de tip II, care cauzează herpesul genital, se produce, în cele mai multe cazuri, după începerea vieţii sexuale. În cadrul primei infectări, pot apărea vezicule vulvo-vaginale care se sparg rapid, fiind înlocuite de ulceraţii foarte dureroase, însoţite uneori de tulburări urinare. Este bine de ştiut că prezervativul nu protejează întotdeauna de infecţia cu virusul herpetic genital. Femeile însărcinate care au leziuni herpetice la nivelul vaginului, colului uterin sau vulvei trebuie să nască prin cezariană, pentru ca virusul să nu fie transmis copilului (există riscul unor complicaţii precum orbirea în cazul transmiterii virusului de la mamă la făt). La bărbaţi, leziunile pot apărea pe penis, scrot sau uretră, dând durere la urinat.
Keratita herpetică. La nivelul ochilor, herpesul poate provoca leziuni ireversibile, chiar orbire. Odată ajuns la nivelul corneei, virusul herpetic produce o inflamaţie a ţesuturilor, care va lăsa cicatrici opace, cauzatoare de tulburări de vedere majore. Keratita herpetică poate fi produsă în urma autocontaminării (persoana îşi atinge leziunile herpetice, apoi ochii) sau poate fi transmisă de la mamă la făt.
Panariţiul herpetic este infecţia cu virusul herpetic la nivelul degetelor şi poate fi provocat atât de herpes simplex de tip I, cât şi de cel de tip 2. Panariţiul herpetic se manifestă prin vezicule sau pustule la nivelul degetelor.
Se tratează cu antivirale
Tratamentul herpesului constă în administrarea internă sau locală (unguente) a medicamentelor antivirale (aciclovir), pentru o perioadă de cinci-şapte zile. De asemenea, în cazul herpesului recidivant, medicul poate prescrie imunoterapie nespecifică, pentru a creşte imunitatea organismului. Pentru a se evita o suprainfecţie, poate fi nevoie şi de aplicarea unor soluţii antiseptice. Şi compresele reci puse pe leziuni pot reduce inflamaţia şi tumefacţia locală, iar pentru durere se pot lua antiinflamatoare. Nu se folosesc în comun obiectele utilizate de persoanele infectate (prosoape, veselă). Heerpesul poate beneficia şi de tratament homeopatic, însă remediile trebuie administrate înainte de apariţia leziunilor. Peste vezicule nu se pune iod, alcool sau rivanol şi nici unguente cu cortizon.
Foto: Shutterstock