Peste 2 milioane de români au hepatita B sau C

Peste 2 milioane de români au hepatita B sau C

Peste 2 milioane de români sunt infectaţi cu virusul hepatitei B sau C, arată statisticile.

Boală a ficatului, hepatita virală poate fi depistată târziu, când tratamentul nu mai are efectul scontat. Iată de ce este importantă testarea pentru hepatite, mai ales în cazul categoriilor aflate la risc.

 

Organ care are mare capacitate de regenerare, ficatul funcționează asemănător unei mici uzine, filtrând toxinele din sânge (precum cele provenite din alcool sau din medicamente), stocând și asigurând energia necesară pentru ca organismul să funcționeze corespunzător. Hepatitele virale sunt una dintre cele mai mari suferințe ale ficatului. Acestea sunt cauzate de virusuri care inflamează ficatul și care atacă celulele sănătoase de la nivelul acestui organ. Depistate în faza acută, există mari șanse ca hepatitele să fie vindecate. Cele cu o durată mai mare de șase luni sunt definite ca hepatite cronice, principalele cauze fiind infecțiile cu virusurile hepatitice B sau C.

 

Virusul hepatitic B, mai contagios decât HIV

 

Este bine de știut că virusul hepatitic B este de o sută de ori mai contagios decât HIV. De aceea, este nevoie de măsuri de precauție pentru prevenire infecției. Principalele modalități de transmitere a acestui virus sunt pe cale sexuală, prin piercing, tatuaje, prin instrumente medicale contaminate, de la mama infectată la făt, precum și prin intermediul periuței de dinți sau la saloanele de manichiură. În faza acută, pacientul poate avea simptome precum starea de oboseală inexplicabilă, lipsa poftei de mâncare, greață, vărsături și icter (colorație galbenă a ochilor și a pielii). Aproape 60% dintre persoanele care fac hepatită acută cu virusul hepatitic B au șansa de a se vindeca, în timp ce restul de 40% rămân purtători ai acestui virus, dezvoltând hepatită cronică, cancer hepatic sau ciroză. Infecția cu virusul hepatitic B poate fi prevenită prin vaccinare. În țara noastră, vaccinarea copiilor este gratuită și obligatorie. Și adulții pot recurge la vaccinare, contra cost, protecția oferită putând dura până la 10 ani.

 

Hepatita C se poate vindeca

 

Multe persoane pot afla întâmplător că au hepatită C, în urma analizelor uzuale de sânge, care arată un nivel crescut al transaminazelor. În cadrul infecției acute cu virusul hepatitic C, doar 8 din 10 persoane dezvoltă simptome (dureri abdominale, greață, vărsături). Din nefericire, 80% dintre cei infectați dezvoltă hepatită cronică, boala evoluând către ciroză hepatică (unul din 5 cazuri) sau cancer de ficat (4% din cazuri). Hepatita cronică cu virus C este considerată o problemă de sănătate publică și, spre deosebire de hepatita B, nu poate fi prevenită prin vaccinare. Există șanse mari de vindecare, însă doar dacă este descoperită devreme, înainte de lezarea ireversibilă a ficatului. Modalitățile de transmitere ale virusului hepatitic C sunt, în mare parte, asemănătoare cu cele ale hepatitei B. 

 

Ce analize sunt necesare

 

Hepatitele se pot depista prin simple analize de sânge (markeri virali). Există markeri care depistează prezența virusului sau a anticorpilor. În cazul hepatitei B, se efectuează antigenul HBs (Ag HBs), iar pentru hepatita C, anticorpii anti-HCV. Pentru determinarea replicării virusului, se recomadă efectuarea viremiei, analiză necesară și în cazul inițierii tratamentului antiviral.

 

Foto: Shutterstock