Otita medie acuta afecteaza 3 din 4 copii

Otita medie acuta afecteaza 3 din 4 copii


În contextul Săptămânii Europene a Vaccinării și a intenției Ministerului Sănătății de a extinde shema națională de imunizare, Societatea Română de Pediatrie (SRPED) atrage atenția părinților asupra celei mai frecvente boli pneumococice la copii: otita medie acută.


Societatea Română de Pediatrie: otita medie acută, o boală  frecventă care afectează 3 din 4 copii, poate fi prevenită prin vaccinare pneumococică
•    În cadrul campaniei “Să protejăm împreună copilăria”, Societatea Română de Pediatrie (SRPED) semnalează părinților că una dintre cele mai frecvente boli la copii și care le afectează sănătatea uneori pe termen lung, otita medie acută, poate fi prevenită prin vaccinare.
•    În contextul actual privind introducerea vaccinării pneumococice în Schema Națională de Imunizare, Societatea Română de Pediatrie atrage atenția că dintre toate bolile pneumococice, otita medie acută este și cel mai frecvent întâlnită la copii.
•    Dat fiind că rata rezistenței bacteriei la antibiotice este în creștere, un număr important de cazuri nu răspunde la tratament (rezistență de peste 60% la peniciline ), astfel încât prevenția prin vaccinare devine o măsură esențială în controlul bolii.
•    Copiii sub 5 ani incluși în colectivitate, care merg la creșă sau grădiniță, sunt de 3 ori mai expuși riscului de îmbolnăvire cu otită medie acută. ,


Având în vedere că rezistența la antibiotice a bacteriei care provoacă această boală a crescut îngrijorător , SRPED recomandă prevenția prin vaccinarea pneumococică.

Ce este otita medie acuta?

Otita medie acută este o boală care se poate manifestă prin durere la nivelul urechii, febră, stare generală de rău, diaree și afectează 3 din 4 copii cel puțin o dată până la vârsta de 3 ani. În lipsa tratamentului, poate duce la deficit de auz. Totodată, specialiștii pediatri avertizează părinții ai căror copii au sub 5 ani și merg la creșă sau grădiniță că aceștia sunt de 3 ori mai expuși riscului de îmbolnăvire cu otită medie acută.

Spre deosebire de alte boli frecvente la copiii, otita medie acută nu conferă imunitate pe viață după trecerea prin boală, ci dimpotrivă, pot apărea episoade repetate. Astfel, 1 din 3 copii suferă de 6 episoade de otită medie acută până la vârsta de 7 ani.  În lipsa imunizării, 60% dintre copiii afectați de episoade frecvente de otită medie acută își pot pierde auzul, din cauza acumulării de lichid în spatele timpanului.

Ultimele date disponibile la nivel local arată că în România sunt raportate anual 139.480 de cazuri de otită medie acută la copii, dintre care 5.480 de cazuri în spitale, aproape 40.000 de cazuri la medicii specialiști, și peste 94.000 de cazuri la medicii de familie.

Potrivit concluziilor unui studiu derulat la nivel internațional în 2012 cu privire la nivelul de informare al părinților , mai puțin de 1 din 4 părinți respondenți au știut că există un vaccin împotriva otitei medii, deși majoritatea recunosc că această boală reprezintă o suferință considerabilă pentru copil și un motiv de anxietate pentru familie. De asemenea, studiul concluzionează că otita medie este, dupa pneumonie, boala copilăriei care îi îngrijorează cel mai mult pe părinții din România, deși foarte puțini cunosc ori utilizează mijloace de prevenție moderne.

Totodată, mai ales în contextul actual privind introducerea vaccinării pneumococice în Schema Națională de Imunizare, Societatea Română de Pediatrie atrage atenția că dintre toate bolile pneumococice, otita medie acută este și cel mai frecvent întâlnită la copii. De exemplu, incidența bolilor pneumococice în S.U.A. arată că numărul de cazuri de otită medie acută depășește de 17 ori pe cel de pneumonie pneumococică , care ocupă următorul loc ca frecvență de cazuri noi. Totodată, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, bolile pneumococice reprezintă o problemă majoră de sănătate la nivel internațional.

Otita medie acută este o boală extrem de dureroasă, foarte frecventă la copii, este provocată de bacteria pneumococică și se poate manifesta prin mai multe episoade. Simptomele includ durere severă, febră și tulburări de somn. Dacă boala se agravează, poate necesita intervenții chirurgicale. Complicațiile otitei medii pneumococice pot include mastoidită, paralizie facială, meningită, abces cerebral.

Vaccinarea pneumococică asigură protecția împotriva complicațiilor și a suferinței de zi cu zi provocată de otita medie acută, dar și împotriva formelor invazive de boală, precum pneumonia, meningita sau bacterimia pneumococică.  Pentru că bacteria se răspândește pe calea aerului, bolile pneumococice sunt mai răspândite primăvara și iarna.
În iunie 2012, în cadrul campaniei, Societatea Română de Pediatrie a lansat primul ghid cu “Recomandări de vaccinare în pediatrie din România”, adresat cadrelor medicale, un document util cu date despre bolile infecţioase frecvente în rândul copiilor şi recomandări de imunizare prin vaccinare, care a fost pus la dispoziția medicilor. Acesta este un suport real, cu argumente, în demersul de educare şi informare cât mai corectă a părinților cu privire la aspectele esențiale ale îngrijirii copilului. Imunizarea prin vaccinare reprezintă unul dintre cei 3 piloni esențiali ai protecției copilului, alături de nutriție și evitarea micilor accidente. Materialul poate fi consultat și descărcat de pe website-ul Societății Române de Pediatrie, www.srped.ro/Rubrica Vaccinuri.
Părinții pot consulta schema vaccinurilor recomandate de Societatea Română de Pediatrie și pe https://www.protejamcopilaria.ro/imunizare/schema-nationala-de-vaccinare.


Despre campania “Să protejăm împreună copilăria”

Campania a fost lansată de Societatea Română de Pediatrie în iunie 2012, cu sprijinul GSK România. În cadrul acesteia, a fost dezvoltată prima platformă online pentru publicul larg, www.protejamcopilaria.ro, în care viitoarele şi actualele mămici pot găsi informații și pot primi sfaturi direct de la medicii specialiști.

Campania vine pe fondul unor realități dramatice: România are încă cea mai ridicată rată a mortalității infantile din UE la copiii de până în 5 ani . Mai mult decât atât, numărul cazurilor de îmbolnăvire ca urmare a bolilor infecțioase pediatrice a crescut în ultimii ani. Potrivit celor mai recente date Eurostat, mortalitatea infantilă în România este de 9,8 ‰ (9,8 morți la 1000 de nou-născuți), aproape dublă față de media europeană.

Foto: Shutterstock