Tehnică de masaj blând, drenajul limfatic ajută la stimularea circulaţiei limfei şi la detoxificarea organismului, prin întărirea sistemului imunitar.
Buna funcţionare a sistemului limfatic este importantă pentru sănătatea organismului.
Limfa este un lichid incolor care circulă prin vase şi ganglioni limfatici, acţionând asemănător unui sistem de evacuare a deşeurilor, drenând lichidele excedentare şi toxinele. Atunci când circulaţia limfei este deficitară, corpul riscă să acumuleze prea multe toxine, ceea ce cauzează diverse probleme de sănătate: edeme, senzaţia de „picioare grele”, îmbătrânire prematură şi celulită.
Presomasajul acţionează asupra ganglionilor limfatici. Limfocitele produse de aceştia curăţă lichidul limfatic, astfel eliminând substanţele nocive din corp.
Combate insomnia şi relaxează organismul
Drenajul limfatic (masaj manual sau tehnica complexă de drenare) are beneficii atât medicale, cât şi estetice.
Acest tip de masaj este recomandat persoanelor cu insuficienţă venoasă cronică, cu edeme limfatice, inclusiv cele produse după masectomie. După şedinţele de masaj limfatic, se obţine relaxarea organismului şi se combat insomniile, oboseala, durerile de cap şi cele menstruale, stresul sau contracţiile musculare. În urma şedinţelor de drenaj limfatic, unele persoane pot simţi că au mai multă energie ca înainte.
Din punct de vedere estetic, prin drenajul limfatic se combat modificările induse în corp de retenţia de apă: celulita şi senzaţia de picioare grele. De asemenea, se produce o reîntinerire celulară şi cutanată şi o mai bună hidratare, ceea ce ajută şi la estomparea ridurilor.
Se face în cabinete specializate
Pentru că nu este un simplu masaj, ci necesită o tehnică particulară, drenajul limfatic trebuie efectuat numai în cabinetele medicale specializate, de personal calificat (kinetoterapeut sau fizioterapeut).
Rezultatele drenajului limfatic se văd după 10-12 şedinţe.
Ce contraindicaţii are
Drenajul limfatic nu este indicat persoanelor diagnosticate cu insuficienţă cardiacă, cu afecţiuni tiroidiene (hipertiroidie), cu astm, cu tromboză, flebită, cu diverse infecţii, tuberculoză sau tumori maligne. Drenajul limfatic nu trebuie efectuat în perioada menstruaţiei.
sursa foto: shutterstock.com