În sezonul cald, mai mult decât în oricare alt anotimp, vergeturile se „arată” mai frecvent. Și asta pentru că vara purtăm mai des rochii și fuste, ca să nu mai vorbim de situația în care mergem la mare, iar purtarea costumului de baie ne dezvăluie vergeturile în toată „splendoarea” lor. Deși sunt mai frecvente la femei (90% dintre gravide le au, dar și 70% dintre adolescente), vergeturile nu îi iartă nici pe bărbați. Fără a fi o problemă medicală gravă, vergeturile sunt deranjante din punct de vedere estetic, motiv suficient însă pentru a dori să scăpăm de ele mai repede. Însă cum?
Ce sunt și de ce apar?
Vergeturile se manifestă prin prezența unor linii fine care apar pe corp din cauza ruperii unor țesuturi aflate sub piele (colagen, elastină), din motive hormonale sau legate de tensiunea mecanică. La început, ele sunt de culoare violacee (este cazul vergeturilor care au o vechime de 6-12 luni), pentru ca mai târziu să ia aspectul unor linii alb-sidefii (cele mai vechi de un an). Odată apărute, ele nu vor dispărea de la sine, din păcate. În adolescență, vergeturile sunt puse pe seama modificărilor hormonale. Foarte frecvent, această problemă apare și în urma acumulării kilogramelor în plus sau, dimpotrivă, după slăbirea bruscă, iar în cazul bărbaților, vergeturile pot fi cauzate de practicarea unor sporturi dure precum halterele sau de administrarea steroizilor anabolizanți. De asemenea, vergeturile pot fi și un simptom în cazul bolii Cushing (hipersecreția glandelor suprarenale). În cazul femeilor, locurile predilecte ale vergeturilor sunt coapsele, sânii, fesele și șoldurile. Pentru prevenirea vergeturilor, este indicat să se evite variațiile bruște de greutate. De asemenea, este foarte importantă hidratarea corespunzătoare, care menține elasticitatea pielii și previne extensia acesteia.
O vizită la medicul dermatolog este indicată pentru alegerea celei mai bune metode de tratament. Este foarte important să se apeleze la medic cât mai devreme după apariția vergeturilor, deoarece șansele de vindecare sunt mai mari.
Cremele au eficiență redusă
Există pe piață sute de produse antivergeturi (loțiuni, creme), însă promisiunea lor că pot „șterge” vergeturile este una destul de îndrăzneață. Este adevărat însă că aceste creme pot preveni apariția lor, dacă sunt aplicate cu regularitate. Aceste produse au în componență vitaminele A, C și E (antioxidanți redutabili), alfahidroxiacizi - acidul lactic, acidul citric (au efect abraziv), acid hialuronic. Aplicate regulat printr-un masaj blând, cremele antivergeturi regenerează celulele cutanate și îmbunătățesc circulația sangvină la nivelul epidermei. Cel mai bine este ca aceste produse să fie asociate și cu unguentele care reduc inflamația. Este recomandat ca zonele cu probleme să nu fie expuse la razele ultraviolete în perioada în care se urmează tratament cu astfel de creme. În cazul gravidelor, este total contraindicată aplicarea locală a cremelor cu vitamina A, deoarece aceastea se absorb prin piele, afecând dezvoltarea fătului.
Untul de cacao, soluție naturală
Chiar dacă nu vindecă vergeturile, soluțiile pe bază de plante sunt ideale pentru hidratarea epidermei și pentru refacerea constituenților naturali ai pielii. O variantă naturală pentru combaterea vergeturilor este untul de cacao. Cu o mare putere antioxidantă, acest unt reduce vergeturile, stimulând țesuturile naturale ale pielii, precum colagenul. Se mai pot aplica pe piele ulei de măsline în combinație cu vitamine uleioase A și E, cremă de gălbenele cu tinctură de propolis și ulei de jojoba. Vergeturile se mai pot masa după duș cu un amestec făcut din 50 ml de ulei de germeni de grâu (se poate combina și cu ulei de migdale dulci) și din 3 picături de ulei estențial de lavandă. Efect puternic de hidratare și de atenuare a vergeturilor îl are și soluția prepartă din ulei de măsline (jumătate de ceașcă), 3 linguri de gel de aloe vera și câte 4 capsule de vitamine (A și E). Cu această soluție se masează vergeturile cel puțin un sfert de oră. Aceste preparate se păstrează la frigider, pentru că se pot altera la temperaturi mari.
Se pot elimina pe cale chirurgicală
Îndepărtarea vergeturilor nu este posibilă decât cu ajutorul chirurgiei plastice. Astfel, atunci când vergeturile se află în zona abdomenului se poate recurge la abdominoplastie, iar când acestea sunt localizate pe coapse, este eficient liftingul de coapse. De asemenea, rezultate foarte bune se obțin și cu tratamentul cu dioxid de carbon prin laser, metodă prin care se stimulează producția de colagen. Cu ajutorul altor tipuri de laser se poate îndepărta stratul superficial de piele. Pentru estomparea vergeturilor este nevoie de mai multe ședințe de chirurgie laser, chiar și șase. Cel mai bine, laserul acționează în cazul vergeturilor incipiente.
Vergeturile se pot diminua și decolora și prin alte proceduri, cum sunt peelingul chimic, mezoterapia și lumina intens pulsată. Cu bune rezultate se poate recurge și la tratamentul cu unde de șoc acustice, care este indicat și în celulită. Prin repigmentare, vergeturile sunt „bronzate” controlat, astfel încât nu mai sunt destul de vizibile, iar prin micropigmentare, se introduce un pigment de culoarea pielii, ceea ce le reduce aspectul inestetic.
Foto: Shutterstock