Cum alegi corect ochelarii de soare

Cum alegi corect ochelarii de soare

Dincolo de a fi un simplu accesoriu, ochelarii de soare sunt o adevărată necesitate pentru protejarea ochilor faţă de razele ultraviolete nocive.

 

Expunerea ochilor la soare timp îndelungat poate favoriza apariţia unor afecţiuni precum fotocheratita (arsură la nivelul corneei), cataracta, degenerescenţa maculară, pterigion (degenerarea conjunctivei) sau chiar cancerul de pleoapă sau de conjunctivă. Iată de ce este atât de important să ne protejăm nu numai pielea de soare, ci şi ochii.

Primul criteriu de care trebuie să ţinem cont atunci când alegem ochelarii de soare este gradul lor de protecţie faţă de razele UV, apoi elementul estetic, spun medicii.

În principal, este ideal ca ochelarii de soare să ofere protecţie 100% faţă de razele UV. Este bine de ştiut că ochelarii fără protecţie pot face mai mult rău ochilor decât lipsa acestora. Atunci când purtăm ochelari ieftini, fără filtru UV, pupila se dilată, permiţând pătrunderea unei cantităţi mai mari de lumină în ochi.

Cel mai bine este să cumpărăm ochelarii din opticile medicale sau din cabinetele de oftalmologie. Ochelarii de calitate trebuie să aibă pe etichetă menţiunea CE (în conformitate cu legislaţia UE) şi procentul de protecţie faţă de razele de tip A (UVA) şi B (UVB). Nivelul de protecţie oferit este reprezentat prin numărul de pe etichetă (de la 0 la 4, cei mai indicaţi fiind cei cu numărul 3).

 

Nu culoarea şi nici materialul nu influenţează protecţia

 

Filtrul UV este un strat de protecţie din structura lentilelor, neavând legătură cu culoarea sau cu materialul din care acestea sunt confecţionate.

Lentilele ochelarilor de soare pot fi din plastic, din sticlă sau din policarbonat. Sunt recomandate lentilele din plastic, pentru că sunt mai uşori şi nu se sparg, însă dezavantajul acestora este că se pot zgâria dacă nu se folosesc materiale speciale de întreţinere. Lentilele de sticlă oferă o claritate mai mare, însă au dezavantajul că se pot sparge mai uşor. La rândul lor, lentilele din policarbonat sunt mai rezistente în cazul unor traumatisme la nivelul ochilor.

Cele mai liniştitoare pentru ochi sunt lentilele de culoare verde sau maron. Deşi culoarea nu influenţează protecţia, aceasta poate modifica percepţia celorlalte culori şi sensibilitatea la contrast.

Culorile lentilelor nu trebuie să distorsioneze obiectele, acest lucru fiind periculos mai ales pentru cei aflaţi la volan.

 

Şi dacă porţi ochelari de vedere?

 

În acest caz, se pot purta ochelarii de soare cu dioptrii prescrişi de medicul oftalmolog. De asemenea, există rame pe care se montează atât lentilele care corectează acuitatea vizuală, cât şi lentilele pentru protecţie solară. O altă variantă sunt lentilele heliomate, care se închid la culoare sub acţiunea razelor ultraviolete.

 

Foto: Shutterstock