Ce sport alegem daca avem o boala cronica

Ce sport alegem daca avem o boala cronica

Știm că efortul fizic este necesar pentru a avea o sănătate de fier. Însă în alegerea unui sport, este foarte important să ținem cont de vârstă și de eventualele boli de care suferim.

 

Este dovedit de mult timp că activitatea fizică este indispensabilă atât pentru a ne menține în formă, cât și pentru a ne feri de numeroase boli. Practicat regulat, 30 de minute zilnic, cel puțin cinci zile pe săptămână, sportul îmbunătățește ventilația pulmonară, întărește inima și arterele, prevenind astfel hipertensiunea și infarctul, crește masa musculară și, asociat cu o alimentație adaptată, reduce masa adipoasă (combate obezitatea), scade riscul de diabet zaharat de tip 2, menține sănătatea oaselor și a articulațiilor (prevenind osteoporoza și artroza), întreține reflexele și coordonarea motorie, alungă stresul, insomnia și depresia, iar în cazul bărbaților, îmbunătățește performanțele sexuale.

 

Înotul, ideal în obezitate și hipertensiune

 

Mișcarea este obligatorie în cazul persoanelor supraponderale sau obeze, deoarece, evident, le ajută să slăbească, dar și reduce apetitul, previne complicațiile cardiovasculare, scade tensiunea arterială, crește rezistența la efort fizic, redă încrederea în forțele proprii și combate anxietatea.

În obezitate, cele mai potrivite tipuri de mișcări sunt înotul terapeutic și ciclismul. Sunt contraindicate sporturile care pun presiune pe articulații: joggingul, tenisul, fotbalul și karatele.

Hipertensiunea, important factor de risc cardiovascular, poate fi redusă prin practicarea unui sport. Atenție, însă! În hipertensiune, sportul este recomandat atunci când aceasta este moderată și când pacientul nu se află sub tratament medicamentos. Atunci cânt tensiunea este stabilizată, se pot practica înotul, ciclismul și golful.

De asemenea, înotul este excelent și în cazul durerilor de spate, deși există mitul conform căruia sportul este interzis în lombalgie. Prin înot, corpul este eliberat de presiunea dată de greutatea sa, iar în apă, vertebrele nu mai sunt la fel de comprimate ca de obicei. Exercițiile aerobice speciale și mersul pe jos sunt alte opțiuni pentru durerile de spate.

Unele exerciții pot agrava însă durerile de spate. De aceea, se vor evita ridicarea de greutăți, mișcările bruște și abdomenele.

 

Joggingul, potrivit după un infarct

 

Persoanelor care au suferit un infarct, medicii le recomandă să practice jogging. În acest caz, este nevoie de măsurarea ritmului cardiac în timpul efortului. După un anumit număr de bătăi pe minut (număr care este stabilit de medicul cardiolog, în funcție de bilanțul cardiologic și de testele de efort), mișcarea trebuie oprită sau încetinită. Pentru cei care au suferit un infarct, mișcarea ajută la prelungirea duratei vieții, la îmbunătățirea calității acesteia și, mai ales, previne un al doilea infarct. De asemenea, sportul are și efect antidepresiv, știindu-se că persoanele care au suferit un infarct pot avea o stare psihologică fragilă.

 

Sportul și astmul nu sunt incompatibile

 

Contrar ideii preconcepute, astmul nu este contraindicat persoanelor suferind de astm bronșic. Câțiva dintre marii sportivi ai lumii, cum este David Beckham, suferă de astm bronșic. Însă este bine ca o persoană diagnosticată cu această afecțiune să ceară mai întâi acordul medicului curant înainte de a începe o activitate sportivă. În unele cazuri, sportul poate agrava simptomele bolii. Programul de sport al astmaticului trebuie individualizat, iar acesta trebuie să includă încălzirea. În absența acesteia, efortul fizic început brusc poate declanșa o criză de astm. Profilactic, înainte de începerea efortului fizic, se poate folosi un bronhodilatator. Cele mai bune sporturi indicate persoanelor suferind de astm bronșic sunt înotul, schiul și patinajul.

 

Mersul cu bicicleta, indicat în obezitate

 

Este bine de știut că activitatea fizică regulată trebuie să facă parte din planul de tratament în caz de diabet zaharat. Mișcarea crește utilizarea zahărului de către mușchi, ajută corpul să răspundă mai bine la acțiunea insulinei, scade factorii de risc pentru bolile cardiovasculare și reduce complicațiile date de diabet. Cele mai potrivite tipuri de activități sportive în caz de diabet sunt mersul pe bicicletă, înotul și alergările, practicate cel puțin 30 de minute, de trei ori pe săptămână. Înainte și după antrenament trebuie măsurat nivelul glicemiei. Scufundările trebuie evitate, pentru că există pericolul hipoglicemiei.

 

Sportul, indicat sau nu în artroză?

 

Este adevărat că sporturile care suprasolicită articulațiile pot duce la apariția artrozei, mai ales atunci când acestea sunt supuse unor șocuri și traumatisme. Printre sporturile care pot duce la apariția artrozei se numără fotbalul, handbalul, rugby-ul, baschetul, tenisul, atletismul, ridicarea de greutăți, judo și karate. Cu toate acestea însă, mișcarea este necesară, chiar și celor care au artroză, pentru păstrarea mobilității articulațiilor dureroase și pentru întreținerea mușchilor și tendoanelor. În plus, exercițiile fizice favorizează sinteza cartilajului. Potrivit unui studiu suedez, practicarea regulată a unui sport moderat îmbunătățește calitatea cartilajului de la genunchi în cazul persoanelor operate de menisc. Astfel, putem face sport, chiar dacă articulațiile dor. Este bine însă să se practice eforturi fizice care nu suprasolicită oasele: înot, gimnastică în apă, mersul în aer liber. Sunt de evitat tenisul, joggingul și schiul.

 

Foto: Shutterstock