Ce presupune terapia cu ozon

Ce presupune terapia cu ozon

Folosită atât în medicină, cât şi în cosmetică, terapia cu ozon este un tratament fără efecte secundare, recomandat tuturor categoriilor de vârstă.

 

Terapia cu ozon repară „daunele” produse de oxigenarea necorespunzătoare la nivel celular, una dintre cauzele importante ale îmbolnăvirilor. Această terapie foloseşte puterea curativă a două gaze, oxigen şi ozon, pentru a contracara efectele nocive ale celulelor canceroase, toxinelor, virusurilor şi bacteriilor. Prin terapia cu ozon se pot obţine rezultate bune în afecţiunile bacteriene şi virale, în diabetul zaharat (diminuează nevoia de insulină), în cancer (reduce tumorile şi elimină efectele secundare ale chimioterapiei) şi în infecţia cu HIV.

 

Stimulează imunitatea

 

Ozonoterapia ajută nu numai la prevenirea îmbolnăvirilor, dar are şi o serie de avantaje precum creşterea calităţii vieţii la cei cu boli cronice, înlătură nevoia administrării tratamentelor medicamentoase şi poate chiar să elimine necesitatea efectuării unor intervenţii chirurgicale. Terapia cu ozon îmbunătăţeşte circulaţia sanguină, stimulează imunitatea, contracarează acţiunea radicalilor liberi, creşte rezistenţa la efort, precum şi capacitatea de memorare şi are acţiune antidepresivă. Rezultate bune se obţin şi în hernia de disc, în artroză, poliartrită reumatoidă, în steatoză hepatică, infecţii cutanate, migrene şi insomnii. În plus, terapia cu ozon are şi avantaje cosmetice, prevenind îmbătrânirea pielii.

 

Reduce celulita

 

Ozonoterapia este de mare ajuto doamnelor, pentru că reduce aspectul de coajă de portocală al pielii, diminuând nodulii de ţesut adipos specifici celulitei. Injecţiile subcutanate cu ozon sunt eficiente şi în combaterea ridurilor, fiind indicate şi în boala varicoasă. Vergeturile, obezitatea, acneea, herpesul, cicatricile şi psoriazisul sunt alte indicaţii ale terapiei cu ozon. Prin terapia cu ozon se poate obţine şi modelarea corporală (liposucţie nonchirurgicală).

 

Cum se administrează

 

Terapia cu ozon se poate administra prin mai multe tehnici. Astfel, se poate recurge la autohemotransfuzie, procedeu care constă în ozonizarea unei cantităţi de sânge, care este apoi reintrodusă în corp. De asemenea, se pot administra injecţii subcutanate şi intramusculare sau se pot face băi cu ozon ori insuflaţii rectale. O altă modalitate prin care se poate face tratament cu ozon este consumarea apei ozonizate, disponibilă în cabinetele unde se face ozonoterapie. Aceasta ajută la refacerea florei intestinale, elimină toxinele, îmbunătăţeşte procesele metabolice, combate respiraţia urât mirositoare şi acţionează benefic în ulcere, colite, gastrite, boala Crohn şi diverticuloză. Simpla clătire a gurii cu apă ozonizată previne şi tratează infecţiile virale, acţionând contra germenilor patogeni de la nivelul căilor respiratorii.

 

Precauţii ale terapiei

 

Terapia cu ozon nu este indicată persoanelor cu hipertensiune arterială, celor care au avut accident vascular hemoragic, hipertiroidism, trombocitopenie şi în bolile în care lipseşte o enzimă hepatică. 

 

Foto: Shutterstock