În prezent, mărirea sânilor este cea mai frecventă operație chirurgicală estetică. Iată ce presupune această intervenție, cum se desfășoară și ce riscuri implică!
Mărirea sânilor sau augmentarea mamară este o intervenție chirurgicală care redă forma dorită a sânilor cu ajutorul implanturilor mamare. Se recurge la această intervenție nu numai în cazul sânilor mici, ci și atunci când se dorește redarea fermității acestora (sânii pot fi afectați de naștere, de scăderea în greutate), când există diferențe de mărime între cei doi sâni sau din motive medicale (mastectomie). Înainte de a se opta pentru această intervenție, pacienta trebuie să fie pregătită emoțional și să aibă așteptări realiste.
Operația este precedată de o consultație în cadrul căreia medicul va dori să știe istoricul medical al femeii, inclusiv dacă au existat cazuri de cancer mamar în familie. Uneori, medicul poate recomanda și efectuarea unei mamografii înainte de operație.
Cum se aleg protezele?
Implanturile mamare au în componență materiale de calitate care reproduc forma naturală a sânilor. Protezele pot fi din gel silconic, din ser fiziologic sau o combinație a acestora și au diverse mărimi, modele, forme (rotunde, ovale, alungite) și culori. Tot în cadrul consultației preoperatorii, se decid, împreună cu medicul, forma implantului, incizia și poziționarea acestuia. În alegerea protezei mamare potrivite, se va ține cont de forma naturală a sânilor pacientei. Un implant prea mare sau prea mic poate avea efect contrar celui dorit.
Protezele pe bază de ser fiziologic sunt flexibile, conferă bustului un aspect natural și sunt recomandate femeilor de peste 18 ani.
Implanturile cu silicon conferă, de asemenea, o senzație naturală la atingere, grație gelului vâscos care intră în componența lor și sunt indicate după vârsta de 22 de ani. Protezele cu silicon sunt cele mai folosite la nivel mondial și prezintă avantajul că oferă o garanție de durată.
La rândul lor, implanturile mixte îmbină siguranța protezelor saline cu calitatea siliconului.
În ce constă intervenția?
Ca în cazul oricărei operații chirurgicale, și cea de mărire a sânilor implică o pregătire. Medicul trebuie informat dacă pacienta urmează unele tratamente medicamentoase (se întrerupe administrarea anticoncepționalelor cu o lună înainte). Se recomandă oprirea fumatului cu cel puțin o săptămână înainte, iar pacienta va efectua și o serie de analize sau alte investigații medicale (ecografie mamară sau mamografie). Operația durează cel mult trei ore, fiind nevoie de anestezie generală. Există trei tipuri de incizii: în șanțul submamar (cel mai des folosită, deoarece permite o introducere ușoară a implantului), periareorală (de-a lungul marginii areolei, fiind folosită mai ales pentru implanturile cu dimensiuni mai mici) sau transaxilară (în pliul axilar, are riscul de asimetrie de poziționare a protezelor).
Ce prespune recuperarea?
După operație, este nevoie de câteva zile de spitalizare (cel mult trei), pentru ca pacienta să fie atent monitorizată. Drenurile se scot după 24-48 de ore, iar firele se îndepărtează după două săptămâni. Se poate face duș după patru-cinci zile. Pacienta trebuie să poarte timp de o lună-două o bustieră elastică specială, pentru a se obține o bună poziționare a sânilor. Cicatricile dispar treptat, după câteva luni, iar pentru a se grăbi cicatrizarea, se vor folosi cremele speciale indicate de medic. Timp de șase luni după operație, este contraindicată expunerea la soare, pentru că există riscul hiperpigmentării. Este foarte important ca postoperator, să se evite eforturile fizice intense și ridicarea de greutăți. După două luni, se pot relua activitățile de dinainte de intervenție.
Care sunt efectele adverse?
Disconfortul simțit de pacientă imediat după intervenție este senzația de constricție la nivelul sânilor, care va dispărea treptat. Este nevoie de o perioadă de câteva săptămâni pentru ca implantul să se acomodeze în noua „piele”. De asmenea, mai pot apărea edeme, senzația de greutate a sânilor, sensibilitatea mameloanelor, durerea (care poate fi tratată cu medicamente) sau senzația de prurit, din cauza întinderii pielii.
Ce riscuri implică operația?
Ca orice intervenție chirurgicală, și cea de mărire a sânilor poate fi însoțită de unele riscuri. Pentru evitarea acestora, este important ca pacienta să respecte indicațiile medicului, atât înainte, cât și după operație. Câteva dintre riscurile posibile sunt hematoamele în buzunarul în care a fost introdus implantul, acumularea de fluid seros, ruperea sau dezumflarea implantului, contractura capsulară și infecțiile. De asemenea, după câțiva ani de la operație, poată apărea necroza, adică formarea de țesut mort în jurul implantului, ceea ce implică scoaterea lui.
Implică un risc mai mare de cancer?
Cercetările nu au evidențiat că implanturile mamare ar favoriza riscul de apariție a cancerului. De asemenea, femeile cu proteze pot efectua mamografii, însă ele trebuie să specifice că au implanturi, pentru a se folosi tehnici speciale de presare.
Foto: Shutterstock