Mai ales vara, vrem să scăpăm mai repede de părul nedorit. Gest care face parte din rutina de îngrijire, epilarea se poate face prin mai multe metode, fiecare cu avantaje şi dezavantaje.
Încă din cele mai vechi timpuri, femeile au găsit diverse soluţii pentru a-şi îndepărta părul nedorit. În acele timpuri epilarea era o adevărată corvoadă, însă, în prezent, au apărut numeroase metode care înlesnesc acest procedeu.
Aparatul de ras, soluţie rapidă
Epilarea cu ajutorul aparatului de ras este la îndemână şi ieftină, însă are dezavantajul că firele de păr vor creşte repede. Este bine ca înainte de epilarea cu lama de ras, ca de altfel în toate metodele de îndepărtare a părului nedorit, pielea să fie exfoliată, pentru că astfel, celulele moarte nu vor mai încărca aparatul de ras. Părul se va epila în sensul creşterii lui, nu invers. Lamele folosite nu se împrumută de la alte persoane, pentru că există riscul transmiterii unor boli. Este indicat ca pentru acest tip de epilare să se folosească spumă sau gel de ras, nu săpun, deoarece acesta usucă pielea.
Crema depilatoare trebuie testată înainte
Pentru că poate da reacţii alergice, crema depilatoare este bine să fie testată înainte pe o porţiune de piele. În cazul în care apar pete roşii, este recomandat ca respectiva cremă să nu fie folosită. Pentru a evita riscul iritaţiilor, este bine ca pielea să nu fi fost epilată cu 72 de ore înainte. De asemenea, crema nu trebuie lăsată mai mult decât timpul indicat pe ambalaj. După epilare, se poate aplica alifie de gălbenele. Ca şi aparatul de ras, crema depilatoare nu este o soluţie de durată. Astfel, părul poate creşte repede, după două zile. Acest lucru se întâmplă pentru că firele de păr nu sunt smulse din rădăcină. Crema este potrivită pentru picioare, însă nu şi pentru zona intimă, riscul de infecţii fiind mai mare în acest ultim caz.
Ceara, efect de durată
Una dintre cele mai folosite metode de epilare este cea cu ceară. Se poate face cu ceară caldă sau rece, acasă sau la salon. Deşi este ceva mai dureroasă în comparaţie cu celelalte metode, epilarea cu ceară are avantajul că poate lăsa pielea fără păr timp de două-trei săptămâni. Pentru a putea fi smuls de la rădăcină, firul de păr trebuie să aibă cel puţin 1 centimetru. În cazul în care epilarea se face la salon, este important de verificat dacă spatula este de unică folosinţă; în caz contrar, există riscul transmiterii unor boli (micoze etc.). Dacă epilarea cu ceară se face acasă, trebuie să se citească foarte bine instrucţiunile de pe ambalaj. Ceara trebuie încălzită, atât cât poate fi suportată de piele. Piciorul trebuie să fie perfect uscat, pentru ca ceara „să prindă”. Ceara se aplică în sensul creşterii părului, se lasă două-trei minute, apoi se trage energic, în sensul opus. Procedeul se repetă pentru fiecare parte a piciorului, iar la final, se aplică gel cu aloe, pentru calmarea pielii. Uşor de folosit sunt şi benzile depilatoare.
Epilatorul poate da foliculită
Cel mai potrivit moment pentru smulgerea firelor de păr cu epilatorul este seara, pentru că pot apărea mici pete roşii, care dispar în câteva ore. Este bine de ştiut că în urma folosirii epilatorului poate apărea foliculita, infecţie de natură microbiană sau micotică. Pentru a preveni această problemă, este indicat să se aplice cu câteva zile înainte un dezinfectant pe bază de iod sau cloramină. De asemenea, după epilare, trebuie aplicată o soluţie cu dermatocorticoid.
Epilarea pe termen lung
Fototerapia cu lumină intens pulsată, tratamentul cu laser şi electroliza sunt câteva dintre metodele de epilare cu efecte pe termen lung. Astfel, în cazul electrolizei, putem scăpa de părul nedorit pentru o perioadă mai mare de şase luni, în timp ce laserul poate asigura epilarea pentru aproape doi ani, iar lumina intens pulsată, pentru şapte ani. Aceste metode de epilare sunt disponibile în multe centre de frumuseţe, însă dezavantajul lor este că sunt destul de scumpe.
Epilarea cu zahăr, ideală pentru pielea sensibilă
Una dintre cele mai sănătoase metode de epilare este cea pe bază de zahăr. Mai precis, este nevoie de un pahar cu zahăr şi de o lămâie. Se stoarce lămâia într-un vas de metal, se adaugă zahărul şi se lasă la foc timp de 10 minute, până se obţine o pastă. Compoziţia se lasă apoi să se răcească până devine suportabilă pentru piele. Ea se aplică apoi pe pielea carea urmează a fi epilată şi se lasă câteva minute, apoi se trage în sensul opus creşterii firului de păr.
Foto: Shutterstock