Ce analize medicale nu trebuie sa neglijam

Ce analize medicale nu trebuie sa neglijam

Testele de sânge, ecografia și măsurarea tensiunii arteriale sunt câteva dintre analizele medicale care trebuie făcute an de an. Iată câteva particularități ale investigațiilor medicale, în funcție de vârstă și de bolile asociate.

Prin analizele medicale de rutină se poate evalua starea generală de sănătate sau se pot depista boli în stadiu incipient, atunci când sunt cele mai mari șanse pentru tratarea lor.

Monitorizarea stării generale de sănătate este necresară încă de la naștere. În primele ore de viață, copiii pot fi testați audiologic (pentru depistarea hipoacuziei), metabolic (examinare prin care se pot diagnostica unele boli genetice metabolice, precum fenilcetonuria) și ecografic (în cazul copiilor cu suspiciune de displazie de șold). Până la împlinirea vârstei de un an, copiii sunt urmăriți de medicul de familie sau de medicul pediatru pentru a se monitoriza greutatea, simțurile (auzul și văzul) și starea generală de sănătate. În cazul în care copiii nu se dezvoltă conform vârstei și dacă, în plus, apar și simptome precum paloare, febră și lipsa de vlagă, este indicat să se efectueze o serie de analize de sânge (care să includă hemoleucograma, bilirubina și sideremia). La intrarea în colectivitate (creșă, grădiniță), copiii trebuie să facă examenul coproparazitologic și coprocultura și exsudatul faringian.

După 20 de ani, analizele de sânge se fac anual

Începând de la 20 de ani, examenele medicale este bine să se facă anual. În principal, este nevoie de realizarea unui set complet de teste sangvine. Prin analiza sângelui, se pot depista boli precum inflamațiile din organism, leucemiile sau anemiile. Este nevoie de următoarele analize: hemoleucograma completă, VSH (viteza de sedimentare a hematiilor), fibrinogenul, colesterolul total, colesterolul HDL („bun”) și LDL („rău”), trigliceridele, glicemia, calciul seric și transaminazele (TGP și TGO). De asemenea, funcția renală poate fi analizată cu ajutorul unor teste precum acidul uric, sumarul de urină și creatinina.

Și măsurarea tensiunii arteriale este bine să se facă anual. Valorile normale ale tensiunii arteriale sunt: 120/80 mmHg (rezultatele de peste 140/90 mmHg pot semnala hipertensiunea arterială).

În fiecarea an, persoanele adulte trebuie să facă și o ecografie abdominală, investigație prin care se verifică starea organelor interne (rinichi, pancreas, ficat, splină, vezica urinară, ovare). Prin ecografia abdominală se pot identifica diverse tumori abdominale, gradul de încărcare grasă a ficatului, prezența de lichid în cavitatea abdmominală, litiaza și inflamația colecistului.

În cazul fumătorilor, este recomandată radiografia pulmonară, care este bine să se facă o dată la doi ani. Medicii recomandă, de asemenea, ca anual să se facă și controale oftalmologice, dermatologice și stomatologice. Este indicată și electrocardiograma (EKG), care depistează anomaliile legate de activitatea electrică a inimii. O altă analiză importantă, însă neglijată de multe persoane, este testarea pentru depistarea Helicobacter pylori, bacterie care poate cauza ulcer gastric ori duodenal sau chiar cancer gastric.

Examinări specifice femeilor și bărbaților

De asemenea, adulții au nevoie și de unele investigații medicale specifice în funcție de sex. Astfel, în cazul femeilor, este indicată ecografia mamară, care poate semnala unele anomalii la nivelul sânului (chisturi, fibroadenom). În cazul unor modificări suspecte, medicii recomandă și efectuarea unei mamografii, care depistează modificările date de cancer. Obligatoriu, orice femeie care și-a început viața sexuală trebuie să facă și un control ginecologic în fiecare an și un test Babeș-Papanicolau, care pune în evidență inflamațiile la nivelul colului uterin sau posibile modificări date de cancerul la acest nivel. La recomandarea medicului, se poate face și testul HPV, care identifică prezența virusurilor papiloma umane. O altă analiză necesară pentru femeile cu vârsta peste 60 de ani este măsurarea densității osoase, care indică riscul de a face osteoporoză.

După 50 de ani, bărbații pot face adenom sau cancer de prostată, de aceea, este necesar să se efectueze unele analize, precum tușeul rectal și ecografie rectală, precum și un test sangvin, numit PSA (antigen specific prostatic).

La orice vârstă, medicii pot recomanda și alte examinări pentru a pune un diagnostic cert. Printre acestea se numără endoscopia, colonoscopia, tomografia și imagistica prin rezonanță magnetică (RMN).

 

Foto: Shutterstock