Cauzele psihologice ale obezităţii

Obezitatea este în egală măsură o boală fizică, dar şi psihologică, iar la o cercetare mai atentă vom observa că problemele psihologice nu doar că pot prefigura dezvoltarea obezităţii, dar ele sunt intrinseci încercărilor de a pierde în greutate. De aceea, medicii de la Spitalul Sf. Constantin din Braşov, centru de excelenţă în chirurgia obezităţii, apreciază că unul dintre cele mai importante aspecte în procesul de schimbare a stilului de viaţă şi revenirea la o greutate normală este tocmai susţinerea motivaţiei şi ridicarea moralului persoanei în cauză.  Specialiştii pot oferi pacienţilor consiliere cu privire la dieta postoperatorie şi subliniază importanţa schimbării stilului de pentru pierderea în greutate, amintind faptul că chirurgia bariatrică este chirurgia stomacului, nu operaţie pe creier, astfel încât pacienţii trebuie să menţină ei înşişi controlul asupra gândirii şi comportamentului lor şi să facă alegeri sănătoase pentru tot restul vieţii.
 
„Baza etiologică a tulburărilor alimentare şi a obezităţii stă, de obicei, într-o combinaţie de factori psihologici, de mediu, genetici şi biologici. Indivizii care suferă de tulburări psihologice (de exemplu depresia, anxietatea sau tulburările de alimentaţie) pot prezenta dificultăţi în a controla consumul de alimente, de a se limita la o cantitate adecvată şi a-şi menţine o greutate sănătoasă. Vom observa că multe persoane care suferă de obezitate trec prin următorul ciclu: tulburări de dispoziţie, supraalimentare şi, ca urmare, creşterea în greutate. Deseori, pe fondul stresului sau anxietăţii ridicate persoanele mănâncă mai mult decât într-o situaţie în care anxietatea este redusă şi se pare că la persoanele obeze orice tip de emoţie poate să mărească consumul de alimente”, a declarat domnul doctor Şerban Vasile, medic primar chirurg în cadrul Secţiei de Chirurgie Generală a Spitalului Sf. Constantin din Braşov.
Stigmatizarea, factor psihologic major în apariţia obezităţii
Stigmatizarea reprezintă un factor psihologic major în apariţia obezităţii, în condiţiile în care societatea percepe aceasta boală într-un mod negativ şi tinde să creadă că oamenii care sunt obezi sunt "slabi de înger" şi lipsiţi de ambiţie. De cele mai multe ori, persoanele obeze sunt conştiente de această imagine, aşa că se interiorizează, fapt care favorizează dezvoltarea tulburărilor de dispoziţie, a anxietăţii şi a abuzului de substanţe.
Atunci când oamenii sunt stigmatizaţi din cauza greutăţii pe care o au, e foarte probabil că ei să se angajeze în comportamente nocive, cum ar fi mâncatul excesiv sau dietele nesănătoase. Ca o urmare firească, apare stima de sine scăzută, jena, nemulţumirea faţă de propriul corp, sentimente care pun presiune pe relaţiile interpersonale.
Prin urmare, suportul familiei şi a prietenilor apropiaţi, la fel şi grupurile de susţinere pentru persoanele care suferă de această afecţiune şi aleg să lupte împotriva ei cu ajutorul chirurgiei bariatrice – cum este Clubul Bariatric de la Spitalul Sf. Constantin Braşov – contribuie în mare măsură la atingerea greutăţii dorite şi revenirea la o viaţă normală.
Mâncatul excesiv, mecanism de apărare
Adesea, mâncarea este folosită ca un mecanism de apărare de către cei care au probleme cu greutatea, mai ales atunci când sunt trişti, neliniştiţi, stresaţi, singuri şi frustraţi. Când sunt într-o dispoziţie proastă apelează la mâncare şi chiar dacă se simt bine pe moment, creşterea în greutate va provoca ulterior o disforie generală din cauza inabilităţii lor de a-şi controla emoţiile. De aici va rezulta sentimentul de vină, care este foarte posibil să reactiveze ciclul, ducând la crearea unui model: depăşirea tristeţii prin mâncare.
De multe ori persoanele obeze au încercat să piardă din kilogramele în plus, având succes foarte puţin sau deloc. Eşuarea încercărilor lor de a slăbi a dus la descurajare, frustrare, pierderea speranţei şi pesimism în ceea ce priveşte posibilitatea de a slăbi pe cont propriu pe viitor. În acest caz, o primă reacţie este supraalimentarea, ca urmare a dietei anterioare, uneori chiar a înfometării. Apoi, urmează încetinirea metabolismului şi arderea unui număr tot mai mic de calorii. Drept efect, greutatea corporală devine mai mare, la fel ca frustrarea şi sentimentul de neajutorare.