Alimente care previn cancerul

Alimente care previn cancerul

Mai mult de jumătate din cazurile de cancer pot fi prevenite prin adoptarea unui stil de viață echibrat și printr-o alimentație sănătoasă. Iată de ce este atât de important să fim atenți la ceea ce mâncăm.

 

Numeroase studii au arătat că anumite alimente, prin substanțele pe care le conțin, ajută atât la prevenirea cancerului, precum și la micșorarea tumorilor, în cazul în care acestea s-au instalat deja. Este vorba despre așa-numitele super-alimente, pe care este bine să le includem zilnic în dietă. De asemenea, este indicat să evităm să consumăm în exces carne roșie, sare și zahăr, pentru a limita riscul de îmbolnăvire. Iată câteva sfaturi de care este bine să ținem cont dacă vrem să ținem departe „maladia secolului”!

 

Fructe și legume, zilnic

 

Este un lucru dovedit faptul că fructele și legumele sunt un aliat important în prevenirea cancerului. Nutriționiștii ne sfătuiesc să mâncăm fructe și legume cât mai intens colorate, precum afinele, zmeura, merișorul, portocalele, morcovii și brocoli. Acestea conțin cantități mari de antioxidanți, care ne protejează de radicalii liberi, substanțe care cresc riscul de a face cancer.

Un important studiu american a arătat că un consum zilnic de usturoi previne toate tipurile de cancer, în special pe cele digestive, de sân și de prostată. De asemenea, femeile care consumă frecvent usturoi au un risc cu 50% mai mic de a face cancer de colon. Virtuți anti-cancer au și legumele din familia cruciferelor (varza, broccoli). Astfel, potrivit unui studiu, la bărbații diagnosticați cu cancer de prostată, care consumă de patru ori pe săptămână brocoli, s-a observat o reducere a dimensiunii tumorilor. Substanța protectoare din brocoli este sulforafanul, compus care inhibă celulele cancerigene și care stimulează enzimele protectoare din corp. Sulforafanul din brocoli oferă protecție și împotriva cancerului mamar, de piele, de stomac și de vezica urinară.

Este bine să mâncăm des și roșii, deoarece acestea conțin licopen, substanță care ne protejează de cancerul de plămâni și de colon. De asemenea, substanța care dă culoarea verde spanacului ajută la prevenirea tumorilor hepatice.

 

Nicio săptămână fără pește

 

Se știe că peștele face bine inimii, însă nu numai ei. Astfel, acizii grași Omega-3 din pește precum tonul, somonul și sardinele previn cancerul de sân, de ovare și de colon cu 39%. Acizii grași Omega-3 sunt implicați în reducerea procesului inflamator și în reducerea dezvoltării celulelor canceroase.

 

Zahărul hrănește tumorile

 

Tot mai multe cercetări au atras atenția că, în exces, consumul de zahăr ne expune pericolului de a face cancer. Explicația este următoarea: nivelul crescut de zahăr și de insulină pot determina diviziunea anormală a celulelor, făcându-ne vulnerabili în fața tumorilor maligne. Persoanele care consumă frecvent dulciuri sunt cu 70% mai predispuse a face cancer pancreatic decât cele care nu mănâncă alimente bogate în zahăr. Pentru a reduce acest risc, nutriționiștii ne sfătuiesc să nu consumăm zilnic mai mult de 25 de grame (femei) -38 de grame (bărbați). Nu numai excesul zahăr este nociv, ci și cel de sare. Astfel, un studiu japonez care a monitorizat 40.000 de persoane de vârstă mijlocie a arătat că, în cazul bărbaților care consumă frecvent sare, există un risc de două ori mai mare de a face cancer de stomac. 

 

Reduceți consumul de carne roșie!

 

Săptămânal, nu ar trebui să mâncăm mai mult de 500 de grame de carne roșie, ceea ce echivalează cu o friptură mare, cu un cotlet de porc, o porție de spaghete bolognese și cu doi cârnați. Acesta este sfatul medicilor, bazat pe numeroase cercetări care au subliniat faptul că depășirea acestei cantități este nocivă pentru sănătate. Astfel, cei care consumă frecvent 160 de grame de carne roșie zilnic au un risc cu o treime mai mare de a dezvolta diverse tipuri de cancer (de colon, de esofag și de stomac). Și alimentele grase consumate în exces sunt nocive, mai ales în cazul femeilor, deoarece favorizează apariția cancerului mamar. Astfel, femeile care consumă zilnic 90 de grame de grăsimi au un risc dublu de a face cancer de sâni în comparație cu cele care consumă doar 37 de grame.

 

Foto: Shutterstock